acadea ;x

avatar
Membru
Mesaje : 6
Multumiri : 10
Puţini sunt şoferii care se pot lăuda că nu au fost implicaţi niciodată într-un accident de maşină minor. În astfel de cazuri, vinovatul trebuie să aibă asupra sa poliţa R.C.A. Însă, ce te faci dacă şoferul vinovat fuge de la locul accidentului sau nu are poliţă auto de răspundere civilă? Uite cum să procedezi!
Dacă şoferul vinovat de producerea accidentului nu are un R.C.A. valabil, trebuie să te adresezi Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Cum eşti despăgubit?

Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii garantează despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente produse de maşini neasigurate sau neidentificate. Cu alte cuvinte, dacă şoferul vinovat nu are R.C.A., nu-ţi oferă bani de reparaţii, sau fuge de la locul accidentului, atunci vei fi despăgubit de această instituţie.

Despăgubiri pentru decese şi daune materiale. Dacă accidentul a fost provocat de o maşină neasigurată, se plătesc despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări de persoane şi decese.

Despăgubiri pentru decese şi vătămări de persoane. Dacă accidentul cauzator de prejudicii a fost provocat de un vehicul neidentificat, din categoria celor pentru care legea din România prevede obligativitatea încheierii asigurării R.C.A., regula este că se garantează şi se plătesc despăgubiri numai pentru vătămări de persoane şi decese. 

Pentru daunele materiale produse prin accidente de vehicule neidentificate, se garantează şi se plătesc despăgubiri numai dacă în accident, cel puţin o persoană a suferit vătămări care să necesite pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale. 
Franşiza ce rămâne în sarcina persoanei păgubite pentru daune materiale în aceste cazuri este de 500 euro/echivalent lei.

Circuli fără R.C.A.? Iei până la 2.000 lei amendă

Scumpă sau ieftină, poliţa R.C.A. este obligatorie pentru orice şofer. Iar cei care circulă fără R.C.A. se expun unor sancţiuni importante încă din prima zi în care le-a expirat poliţa R.C.A. În primul rand, amenda aferentă acestor cazuri este de la 1.000 la 2.000 de lei. În al doilea rând, şoferului i se vor reţine certificatul de înmatriculare a maşinii precum şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare. Acum, în România există aproximativ 1 milion de maşini fără R.C.A.

Nu ai asigurare, ţi se suspendă înmatricularea!

Riscă sancţiuni şi cei care au în proprietate maşini pe care le ţin în parcare, în curte sau garaj. Potrivit revistei "Capital", înmatricularea oricărui automobil despre care se constată că a stat fără asigurare R.C.A. mai mult de 90 de zile poate fi suspendată din oficiu. Suspendarea se aduce la cunoştinţa proprietarului, de către Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sau de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor la care s-a efectuat înmatricularea.

Poliţa, mai scumpă cu 40%

Poliţa R.C.A. s-a scumpit în ultimele trei luni cu aproximativ 40-45% conform unui studiu al revistei Capital, bazat pe datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România. Iată de unde poţi cumpăra cel mai ieftin!

Societăţile de asigurare au cel puţin trei motive pentru a continua creşterile de preţuri pentru R.C.A. De la începutul acestui an, o normă a Autorităţii de Supraveghere Financiară obligă societăţile să vândă poliţa R.C.A. la un preţ care să le permită să acopere toate cheltuielile cu emiterea şi cu eventualele daune.

Deşi nu s-au văzut în prima parte a anului, efectele acestei norme s-au făcut simţite în a doua jumătate a lui 2013, iar brokerii spun că această creştere va continua. Mai mult, înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară a condus la o înăsprire a supavegherii care a culminat cu sancţionarea mai multor şefi de societăţi şi chiar cu suspendarea licenţei pentru una dintre ele. Nu în ultimul rând, vânzările de R.C.A. au scăzut mai ales din cauza căderii pieţei auto (care a atins în 2013 cel mai mic nivel din toate timpurile) asiguratorii fiind practic forţaţi să-şi adapteze preţurile pentru a nu înregistra pierderi mai masive.

Unde se vând cele mai scumpe şi cele mai ieftine poliţe R.C.A.

Cele mai mari creşteri de preţuri faţă de luna martie le-au operat societăţile Omniasig şi Uniqa care au majorat prima medie cu 52%. Ele sunt urmate de Groupama şi Allianz Ţiriac cu câte 48% şi de Asirom şi Carpatica cu câte 44%. Dintre marii jucători, Astra a crescut cel mai puţin preţul (43%) şi continuă să vândă cel mai ieftin. Topul preţurilor medii la poliţa R.C.A. arată astfel: Astra (231 de lei), Carpatica (250 de lei), Uniqa (290 de lei), Groupama (318 lei), Omniasig (367 de lei), Asirom (390 de lei) şi Allianz Ţiriac (417 lei).